IE is not supported! Please open this website in other browser.
Stimate Client,
Vă mulțumim că sunteți client al PAYPOINT SERVICES S.R.L. (denumită în continuare PayPoint) și vă asigurăm că opinia dumneavoastră este foarte importantă pentru noi.
În situația în care sunteți nemulțumit de relația dumneavoastră cu PayPoint sau de anumite servicii, vă invităm să formulați o reclamație pe care o puteți transmite în atenția Departamentului Contact Centre. Acest departament asigură la nivelul PayPoint, captarea reclamațiilor transmise de către petenți, către PayPoint și transmiterea acestora, intern, către Departamentele care gestionează - în funcție de natura reclamației - sesizările înaintate.
Pentru transmiterea reclamației dumneavoastră, aveți la dispoziție următoarele modalități:
Pentru ca reclamația dumneavoastră să poată fi analizată, este necesar să ne furnizați un set minimal de informații, compus din:
Pentru a veni în sprijinul dumneavoastră, am creat un document special, denumit „Formular de Sesizări”, disponibil pe website-ul PayPoint.
După primirea de către PayPoint a reclamației dumneavoastră, vi se va transmite o confirmare de primire a acesteia, conținând numărul sub care a fost înregistrată reclamația, urmând ca imediat după finalizarea investigațiilor să vi se transmită răspunsul PayPoint cu privire la aspectele reclamate. Termenul legal de răspuns la reclamația dumneavoastră este de cel mult 15 de zile de la primirea acesteia.
Precizăm că pentru a analiza aspectele sesizate, este posibil să avem nevoie de documente care vin în susținerea celor reclamate de dumneavoastră. În acest sens, în asemenea cazuri, PayPoint vă va solicita copiile respectivelor documente.
Vă comunicăm că, în calitate de consumator, aveți posibilitatea de a vă adresa autorității cu competente în domeniul protecției consumatorilor, respectiv Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (www.anpc.ro).
NOTĂ: reclamațiile și sesizările privind prelucrarea datelor cu caracter personal vor fi transmise la adresa de email [email protected] și vor fi soluționate de către Data Protection Officer din cadrul PayPoint, termenul de soluționare fiind cel reglementat de art. 12, alineat 3 din Regulamentul (UE) 2016/679: „Operatorul furnizează persoanei vizate informații privind acțiunile întreprinse în urma unei cereri în temeiul articolelor 15-22, fără întârzieri nejustificate și în orice caz în cel mult o lună de la primirea cererii. Această perioadă poate fi prelungită cu două luni atunci când este necesar, ținându-se seama de complexitatea și numărul cererilor”.
Pentru mai multe informații despre prelucrarea datelor cu caracter personal, vă rugăm să consultați Nota de Informare privind Datele cu Caracter Personal pe care PayPoint Services le poate deține sau prelucra, document disponibil pe website-ul PayPoint, Notă de informare GDPR.
Totodată, dumneavoastră în calitate de persoană vizată aveți posibilitatea de a vă adresa Autorității Naționale pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (www.dataprotection.ro).