PayPoint România celebrează 15 ani de la lansarea Serviciului Plăţi Facturi pe piața locală
PayPoint a intrat pe piaţa locală în 2007, odată cu achiziţia companiei Paystore, având ca obiectiv principal accelerarea business-ului pentru a deveni principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică prin puncte de retail. Un an mai târziu, în august 2008, compania a anunțat intrarea pe un segment nou în mediul de retail, cel de plată a facturilor.
Pe parcursul celor 15 ani care au urmat, dezvoltarea a fost una dinamică şi accelerată, pe toate palierele de interes, creşterea fiind atât una organică, cât şi ca urmare a unor achiziţii. Astfel, în octombrie 2017 PayPoint a finalizat preluarea Payzone SA, consolidându-şi poziţia în mediul de retail, iar în februarie 2022 a accesat aria smart-tech achiziţionand 24pay, aplicația de plată pentru transportul în comun cu cea mai mare extindere la nivel național. În plus, anul trecut a marcat înlocuirea tuturor terminalelor din piaţă cu POS-uri de ultimă generaţie şi, odată cu acestea, şi-a îndreptat atenţia către un nou serviciu: acceptarea la plată a cardurilor pentru cumparăturile efectuate în locaţiile partenere PayPoint.
Aceste achiziţii au susţinut şi accelerat creșterea şi diversificarea business-ului prin adaugarea unor noi segmente şi prin alinierea la noile tendinţe ale pieţei: transfer de bani, coletărie, plată rovinietă, monedă electronică, loto şi multe altele. Astfel, în acest moment, portofoliul de parteneri PayPoint numără peste 250 de furnizori din domenii variate, pentru care se pot face plăţi în cele aproximativ 20.000 magazine partenere. De la introducerea serviciului pe piața din România și până la finalul anului financiar 2022-2023, PayPoint România a procesat în total peste 800 milioane tranzacții plăți facturi, utilităţile având ponderea cea mai ridicată.
Utku Ogrendil, CEO PayPoint România, a declarat: „Istoria PayPoint a demonstrat faptul că românii apreciază soluţii de plată simple, sigure şi rapide, care îi ajută să economisească timp şi să se bucure de ceea ce contează. În tot ceea ce facem ţinem cont de nevoile acestora, de evoluţiile din piaţă, anticipăm tendinţe şi încercăm să fim mereu prezenţi cu soluţii inovatoare. Acum 15 ani era anunţată lansarea serviciului Plăţi Facturi pe terminale, în mediul din retail; acum, sub umbrela PayPoint se dezvoltă cea mai extinsă reţea naţională de POS-uri ce acceptă la plată o gamă variată de servicii – unele atipice mediului de retail; suntem prezenţi pe segmentul plăţilor digitale cu un e-wallet complet, prin care românii pot efectua online plăţile recurente; avem o reţea de AVM-uri ce răspund nevoilor celor ce pun accent pe servicii neasistate, iar investiţiile pentru dezvoltarea business-ului vor continua. Suntem onorați de încrederea pe care o au în noi consumatorii și partenerii noștri, le mulțumim tuturor pentru că sunt alături de noi şi promitem să rămânem alături de ei cu servicii, produse şi tehnologii relevante!”
Despre PayPoint
PayPoint România este principalul operator de plăți în numerar și încărcare electronică prin puncte de retail din România. În prezent, PayPoint asigură încasarea plăților pentru 85% din furnizorii de utilități și servicii telecom din țara noastră. Serviciile companiei sunt disponibile în aproximativ 20.000 de locații în care clienții pot efectua diverse plăți: facturi utilități (electricitate, gaze, apă etc.), telefonie fixă și mobilă, rate, asigurări, roviniete, internet și cablu, transfer de bani, loto sau servicii de securitate. De asemenea serviciul de coletărie este disponibil pentru consumatori, astfel că aceştia îşi pot ridica din magazinele PayPoint Colet Expres produsele comandate, la o oră potrivită programului lor.
17.08.2023